• RO
    • AR Arabic
    • CS Czech
    • DE German
    • EN English
    • ES Spanish
    • FA Farsi
    • FR French
    • HI Hindi
    • HI English (India)
    • HU Hungarian
    • HY Armenian
    • ID Bahasa
    • IT Italian
    • JA Japanese
    • KO Korean
    • MG Malagasy
    • NL Dutch
    • NL Flemish
    • NO Norwegian
    • PT Portuguese
    • RO Romanian
    • RU Russian
    • SV Swedish
    • TA Tamil
    • TH Thai
    • TL Tagalog
    • TL Taglish
    • TR Turkish
    • UK Ukrainian
    • UR Urdu
Data publicării 15 aug. 2025

Așteaptă să ți se întâmple lucruri bune

Data publicării 15 aug. 2025

Viața ta nu a fost ușoară. Ai trecut prin multe și asta te-a învățat gustul amărui al durerii. Ai învățat ce înseamnă să ți-o ia alții înainte, să vezi cum visurile tale se spulberă și ceea ce ai semănat nu crește așa cum te-ai fi așteptat. Ai început să crezi că lucrurile astea bune se întâmplă, însă altora. Te uiți la relațiile tale, la realizările tale și te simți mărunt. Privești spre realizările altora (comparația niciodată nu îți va face bine, și tu știi asta), însă nu te poți opri să te gândești că binele te ocolește pe tine și că soarele răsare doar pe strada altora.

Lumea crede în noroc și ghinion, dar tu ai ajuns să crezi că ție ți-a fost rezervată partea cu probleme și nereușite și că lucrul cel mai important pentru tine, îți este refuzat. Tu nu crezi în noroc și ghinion, dar nu mai ai putere să crezi că lucruri bune ți se pot întâmpla și ție. Și dacă ceva bun se înfiripă ți-e teamă să te bucuri și te gândești că e doar o chestiune de timp până va eșua. Aștepți necazul, trădarea, eșecul, pentru că asta ai experimentat. Ți-ai blocat inima ca să nu mai spere și ți-ai îmbibat inima cu scepticism.

Dar, lasă-mă să te duc în cartea Ezechiel. În capitolul 40, Ezechiel are o experiență religioasă importantă. Cu toate că este în robie în Babilon, în Duhul este dus în Ierusalim și acolo întâlnește un înger care începe să măsoare noul templu pe care îl va construi Dumnezeu și în care promite că va coborî slava Sa. Textul este plin de detalii legate de dimensiunile noii clădiri și devine obositor cu detaliile multe pe care le oferă. Dar la un moment dat, ești surprins de simetrie, perfecțiune, de cât de bine gândit și detaliat este fiecare aspect. Totul este planificat. În mijlocul robiei, a haosului, a eșecului spiritual, poporul din robie primește această profeție care îi spune: există speranță.

Mesajul acesta ajunge și la inima ta. Zidurile tale arse, zonele ruinate ale speranțelor tale, trebuie să audă din partea lui Dumnezeu adevărul: nimic nu este la întâmplare, fiecare experiență, fiecare pierdere, fiecare întâlnire, se aliniază cu un plan. Tu faci parte dintr-un plan minuțios și bine gândit, iar planul este bun, perfect. Scopul planului nu este distrugerea ta dar nici confortul tău, ci precum, Templului văzut de Ezechiel, scopul planului este ca Dumnezeu Însuși să coboare în tine și să te locuiască. Slava Lui, Prezența Lui, plenitudinea și frumusețea Lui. Tu trăiești o poveste cu sens, în care durerile te modelează, pierderile te ajută să cântărești viața mai bine, câștigurile te fac să te încrezi în Dumnezeu care dă cu mână largă.

Înlocuiește minciuna toxică cu adevărul. El va restaura, va vindeca, va întregi, te va ridica, pentru că planul Lui pentru tine înseamnă viață și voia Lui, sfințirea ta. David spune: „Multe sunt minunile Tale, Doamne, Dumnezeul meu, şi planurile Tale pentru noi; nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar sunt prea multe la număr” (Psalmul 40:5).

Așteaptă binele, nu nenorocirea, pentru că Dumnezeu coboară la tine.

Cristina Olariu
Autor