E un nou început!
Ai putea numi ziua aceasta ziua zero. Ziua de când începe viața cu adevărat. Dacă nu putem stabili cu precizie ziua zero când pământul a fost creat și în succesiunea creației denumim zilele în care a fost fiecare lucru rostit și așezat la loc, în dimineața Învierii este prima zi în care viața triumfă.
Cum ar fi să privești viața ta în cheia aceasta? Te gândești la ziua zero ca la ziua ta de naștere, sau de botez, sau ziua când ți-ai început viața de familie sau ai devenit părinte. Nimic nu poate fi comparat ca importanță și nu poate avea mai mult impact. Din ziua Învierii mântuirea este finalizată și posibilă pentru oricine crede. Pentru tine. Ceea ce era absolut imposibil pentru orice ființă omenească, accesul în Prezența Dumnezeului Sfânt, a Vieții însăși, datorită Învierii lui Hristos devine accesibil pentru tine. Cu toate scăpările, fisurile, alunecările, păcatele și îndoielile tale.
Astăzi ești chemat să trăiești bucuria de a fi acceptat în cel mai sfânt loc. De a fi invitat la Viață, în toată plenitudinea ei. Ființa ta a fost mutilată de păcat, sufletul a fost amputat de singura parte vie care dădea sens și bucurie, până când Hristos a înviat și a restaurat totul. Trăiești, inima ta se înnoiește continuu și experiența vieții dinăuntru inundă fiecare ungher. Vei trăi veșnic. Să nu te temi de moarte.