• RO
    • AR Arabic
    • CS Czech
    • DE German
    • EN English
    • ES Spanish
    • FA Farsi
    • FR French
    • HI Hindi
    • HI English (India)
    • HU Hungarian
    • HY Armenian
    • ID Bahasa
    • IT Italian
    • JA Japanese
    • KO Korean
    • MG Malagasy
    • MM Burmese
    • NL Dutch
    • NL Flemish
    • NO Norwegian
    • PT Portuguese
    • RO Romanian
    • RU Russian
    • SV Swedish
    • TA Tamil
    • TH Thai
    • TL Tagalog
    • TL Taglish
    • TR Turkish
    • UK Ukrainian
    • UR Urdu
Data publicării 7 apr. 2026

Dumnezeu se atinge de tine

Data publicării 7 apr. 2026

Este o zi în care Mântuitorul se lasă întrebat de cei care vor să îi întindă curse. Cel care a creat totul, se lasă testat de oameni vicleni și setoși de sânge. Similar celor din pustie, cârtitori și idolatri, li se descoperă în nor și foc. Pe muntele Sinai invită 70 de bătrâni ca să vadă slava lui Dumnezeu și surprinzător, afirmă: „El nu Și-a întins mâna împotriva aleșilor copiilor lui Israel.” (Exod 24:11 VDC). Nici atunci pe Sinai, nici într-o zi ca aceasta. Nu pentru că ar ignora păcatul și ar închide ochii la nedreptăți, ci pentru că planul Său este să salveze cât mai mult posibil, să recupereze orice suflet, oricât de pierdut și gol ar fi.

Biblia spune clar: nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu și să trăiască (Exod 33:20 VDC). Și totuși, bătrânii pe Sinai spun că L-au văzut pe Dumnezeu și au trăit. Au văzut doar așternutul picioarelor Lui și experiența i-a copleșit.  

Mesajul pe care îl transmite pe Sinai este că Dumnezeu se apropie. Atinge, vindecă, interacționează, pentru că este viu, o Persoană reală, nu una imaginară. Întâlnirea cu El este copleșitoare, te hrănește, te aliniază cu Sine. Isus transmite același mesaj. El, imaginea Dumnezeului nevăzut, sfânt, perfect, coboară în apa Iordanului unde s-au scăldat vameșii și prostituatele. Dumnezeul care nu poate fi văzut în sfințenia Sa, coboară în urâtul și murdarul acestei lumi pentru că altfel nu poate mântui. Nu poți vindeca decât ceea ce asumi. De aceea, se atinge de leprosul contaminat, de racla băiatului văduvei din Nain, de ceea ce era de neimaginat să fie atins și răscumpărat.

Ce trebuie să atingă în tine ca să vindece? Care este porțiunea de viață pe care vrei să o închizi și să o uiți? Ce ai fi vrut să nu fi trăit niciodată? Acolo pătrunde Hristos și aduce lumină, împăcare, vindecare. Ceea ce părea de neatins, este umplut de lumină, este restaurat.

Cristina Olariu
Autor