• RO
    • AR Arabic
    • CS Czech
    • DE German
    • EN English
    • ES Spanish
    • FA Farsi
    • FR French
    • HI Hindi
    • HI English (India)
    • HU Hungarian
    • HY Armenian
    • ID Bahasa
    • IT Italian
    • JA Japanese
    • KO Korean
    • MG Malagasy
    • MM Burmese
    • NL Dutch
    • NL Flemish
    • NO Norwegian
    • PT Portuguese
    • RO Romanian
    • RU Russian
    • SV Swedish
    • TA Tamil
    • TH Thai
    • TL Tagalog
    • TL Taglish
    • TR Turkish
    • UK Ukrainian
    • UR Urdu
Data publicării 3 ian. 2026

Ce ar fi să te rogi altfel?

Data publicării 3 ian. 2026

Cum ar fi să începi să vorbești sincer cu Dumnezeu? Simplu, așa cum îți curg gândurile. Cu întrebări, îndoieli, cu pauze și tăceri. O astfel de rugăciune devine un cămin al inimii, cum spunea Foster. O conversație în care încetează formalitățile și vii în haine de casă, exact așa cum ești tu, fără să faci eforturi ca să pari mai bun, mai credincios. Dumnezeu apreciază onestitatea. Isus spunea despre Natanel, unul din ucenicii Lui: „iată un israelit în care nu este vicleșug” (Ioan 1:47). 

Rugăciunea simplă, fără cuvinte complicate, fără pretenția de a înțelege totul, incomodă uneori pentru că te invită la o confruntare cu realitatea interioară. Cu setea nesatisfăcută, cu întrebările fără răspuns. Te obligă să renunți la pretenții și la acel zid de autoapărare în spatele căruia te refugiezi de câte ori ajungi la întrebări incomode.

Ce te împiedică să vii înaintea lui Dumnezeu cu simplitate și onestitate totală?

Isus spunea ucenicilor:

„Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi” (Matei 6:7-8).

Ce dezamăgiri sau îndoieli ascunzi în inima ta și cum le poți aduce înaintea lui Dumnezeu fără teamă? O astfel de conversație cu Dumnezeu devine transformatoare te schimbă pe tine, mai mult decât circumstanțele pentru care te-ai rugat.

Enoh umbla cu Dumnezeu și într-o zi nu a mai fost văzut. Îți imaginezi conversațiile lui cu Dumnezeu? Rugăciunea aceasta ca o împărtășire a gândurilor, a planurilor, a ideilor? E o invitație într-un parteneriat în care ești invitat să fii implicat în planurile Sale. Precum Avraam care negocia pentru Lot. O discuție care exprimă intimitate și adorare. Rugăciunea aceasta produce o schimbarea interioară care te eliberează și te învață să iubești autentic.

Descoperă rugăciunea, nu ca pe o listă de cereri, ci ca pe o relație profundă de parteneriat cu Dumnezeu. Ca pe un loc al inimii în care descoperi Cine este El și cât de iubit ești tu.

Cristina Olariu
Autor