Atunci când pe dinafară pari liniștit, dar înăuntru este o furtună

Uneori te gândești că dacă te-ar cunoaște oamenii cum ești de fapt, nimeni nu te-ar putea iubi. E o minciună care îți otrăvește și cele mai bune momente. Nu te poți bucura nici de reușite pe deplin, pentru că tu îți cunoști atât de bine slăbiciunile. Solomon spune: „De multe ori, chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, și bucuria poate sfârși prin necaz” (Proverbele 14:13).
Hai să despachetăm împreună minciuna aceasta și să vedem care este adevărul.
Ce te definește cu adevărat? Ce indică valoarea ta, ca om? Faptul că ești dincolo de orice reproș? Că nu ai falimentat niciodată? Lentila prin care te privești este distorsionată și nu reflectă realitatea. „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3:23-24).
Socotești că este modestie faptul că te etichetezi astfel, pentru că vorbești despre ceea ce îți lipsește, mai degrabă decât despre ce ai făcut bine. E bine să fii conștient că mai ai de lucru, că încă nu ești perfect, că sunt lucruri care îți lipsesc. Pentru că doar așa te poți bucura de har. Asta înseamnă har, să primești mai mult decât meriți. Dar Isus, Cel care ne invită să îi urmăm exemplul, pentru că El este blând și smerit cu inima, nu vorbește despre El că ar fi urât, sărac, fără valoare. Ci mai degrabă, tot ce vorbește despre Sine, arată că El este tot ce este datorită Tatălui. Cheia smereniei este să te gândești la tine mai puțin și mai mult la Dumnezeu. Să pui pe seama Lui Dumnezeu reușitele tale și să te încrezi în puterea și în harul Lui în eșecurile tale. El îți dă putere să te ridici când cazi, El îți dă abilități să faci bine ceea ce reușești. Tu nu ești valoros pentru că ai reușit să faci multe. Dumnezeu ți-a dat oportunitatea și puterea de a face. Nici nu ești un nimeni pentru că ai eșuat. Tu beneficiezi de harul și iertarea lui Dumnezeu pentru fiecare păcat de care te-ai pocăit cu adevărat. Ești copilul Lui, ești modelat în palmele Sale, ești în atenția și laboratorul Lui. Valoarea ta constă în faptul că îi aparții, El Însuși te locuiește și tu ești ascuns în El.
Domnul spune inimii tale că se uită la tine ca la un copil preaiubit de care se bucură. Te încurajează atunci când cazi, te ridică atunci când obosești și bate din palme de încântare când mergi în ascultare la pas cu El - „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine” (Țefania 3:17).

