Uneori simți că nu mai poți. Simți că nu mai ai energie și motivație, că nu mai ai resurse să lupți, să crezi. Uneori viața ne poartă prin etape în care resursele sunt atât de limitate. Traversezi deșertul. O văduvă care locuia în Sarepta, o localitate pe malul Mediteranei, îi spune profetului Ilie că nu mai are nimic. Nimic în afară de o mână de făină și puțin untdelemn, cât să mai mănânce o singură dată ea și fiul ei și apoi să moară (1 Împărați 17:8-16). Și tu spui uneori că nu mai ai nimic. Și totuși, ți-a mai rămas și ție o mână de făină. Ți-a mai rămas ceva, dar acel ceva ți se pare atât de mic, de insuficient, de imposibil de înmulțit, ca să ajungă cât ai nevoie, cât să mai traversezi de la ziua de azi și să ajungi la cea de mâine.
Ilie îi spune văduvei să folosească fără teamă ce are, să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc și să nu îi fie teamă. Resursele ei nu se vor termina până criza nu va înceta.
La fel îți spune și ție. Nu îți fie teamă că vei rămâne descoperit, fără ajutor și resurse. Folosește ceea ce ție ți se pare puțin și insuficient, pune-L pe Dumnezeu pe primul loc și resursele tale nu se vor termina. Vei trece cu bine de acest deșert și vei avea tot ce va fi necesar ca să ieși cu bine de aici.
Mă bucur că exiști!
