Nu-ți fie teamă să te vulnerabilizezi

Acasă ›› Miracole ›› Nu-ți fie teamă să te vulnerabilizezi

06 decembrie 2022

Uneori, te simți singur și incapabil de a comunica în mod real cu cineva. Solitudinea te ajută să devii profund, dar singurătatea îți produce durere. Sunt două dimensiuni diferite. Atunci când îți deschizi inima și împărtășești gândurile și trăirile tale, descoperi o modalitate incredibilă de a te conecta cu ceilalți. Lucrurile pe care le aduci la lumină nu mai au putere asupra ta. În mod paradoxal, cu cât te faci mai mic, cu atât se vede mai proeminent puterea lui Dumnezeu în tine.

Nu îți fie teamă să te vulnerabilizezi. Oamenii pe care îi prețuiești cel mai mult nu sunt cei care par perfecți, ci cei autentici. Autenticitatea deschide inimile celor din jur, e cel mai puternic limbaj. Cei care au puterea să își asume ce au greșit au șansa să se schimbe. 

Privește-i pe cei din jur din perspectiva unui om care a fost iertat, nu a unuia perfect, care nu a greșit niciodată. Aceasta atitudine te va smeri, dar și îți va deschide uși nebănuite. Nu îți fie teamă să vorbești despre eșecurile tale. Apostolul Pavel spune: ”mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine” și ”când sunt slab, atunci sunt tare” (Biblia, 2 Cor. 12:9-10). 

Cea mai mare putere o ai atunci când îngenunchezi în fața singurului care are cu adevărat putere – Dumnezeu.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.