Oricât de măgulitoare pare aprecierea oamenilor din jur, nimic nu este mai fragil și lipsit de sustenabilitate ca ea. Cei care azi te laudă, în zilele următoare te pot răstigni.
Hristos intră aclamat de mulțime în Ierusalim duminică iar câteva zile mai târziu este răstignit și repudiat. Chiar dacă acceptă această recunoaștere publică în ziua de Florii, EL plânge pentru cetate și nu se bucură de aclamațiile mulțumii. Fiecare apreciere, fiecare cuvânt de laudă spuse despre El nu erau decât adevărul pur. Totuși, El știe că oamenii se lasă purtați de valul emoțiilor și că vorbesc mai mult decât pot să facă. Dar chiar dacă acceptă recunoașterea publică, nu se amăgește cu ea. El plânge pentru cetate și aceasta arată că Isus înțelegea ce era cu adevărat în inimile oamenilor. Era confuzie față de motivul venirii Lui acolo, era lipsă de pocăință reală, era refuzul Celui care avea puterea să îi vindece și să îi elibereze.
Când Hristos numește aprecierea oamenilor ”slavă deșartă”, așa este. Oamenii apreciază greșit, ce cunosc parțial sau interpretează pe dos. Doar o cunoaștere și o acceptare deplină reprezintă o dragoste reală și stabilă. Când Dumnezeu te apreciază, este cea mai corectă apreciere. Când El te place, înseamnă că ceea ce faci este cu adevărat bine. În fond, singurul lucru care contează cu adevărat este ceea ce spune Dumnezeu despre tine.
Nu mai pune la inimă când oamenii te vorbesc de rău. Dumnezeu îți vorbește de bine.
Mă bucur că exiști!
