Mulți oameni care s-au înscris la „Un miracol pe zi” îmi scriu și împărtășesc experiențe de viață cu mine. Sunt recunoscătoare pentru fiecare mesaj pe care mi-l trimiteți, pentru încrederea voastră. Mă rog pentru voi, uneori plâng în fața suferinței, alteori mă bucur și zâmbesc în fața miracolului pe care îl trăiți. Îl văd pe Dumnezeu cum acționează în moduri diferite și sunt atât de încurajată.
Am văzut multe situații cu adevărat dificile, oameni care au trecut prin dureri, traume, pierderi greu de imaginat. Poveștile lor m-au marcat profund. Ce am remarcat, ca o temă recurentă este că oamenii pot accepta pierderea sănătății, a caselor, a afacerilor, că pot accepta moartea cuiva drag și că găsesc până la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu puterea de a trece prin suferințe greu de imaginat. Însă le vine extrem de greu să treacă peste suferințele emoționale: trădare, umilire, marginalizare, nedreptate. Durerea sufletească o depășește pe cea fizică.
Cum să trăiești cu trădarea cuiva apropiat: un copil molestat sexual, o femeie al cărei soț a înșelat-o, un partener de afaceri tras pe sfoară, un prieten apropiat sau familia care te abandonează. Cum să îți construiești viața după astfel de experiențe devastatoare? Cum să ai încredere din nou? Cum să trăiești?
Te-ai gândit că Însuși Isus a fost trădat de unul din cei mai apropiați oameni ai Săi și că episodul acesta ne este relatat tocmai, ca să știm că atunci când experimentăm trădarea, Isus ne înțelege. El a fost vândut pe aproape nimic, umilit de oamenii cărora le-a făcut atât de mult bine, răstignit de cei care L-au aclamat cu doar câteva zile mai devreme. Cu toate acestea, prin această suferință îngrozitoare, Isus a împlinit planul perfect al lui Dumnezeu de a ne mântui. Durerea ta, crucea pe care trebuie să o porți nu este zadarnică. Suferința ta are un scop și viața ta în Hristos are sens.
Există speranță în Hristos. Trădarea prietenului Său i-a frânt inima. Dar, în loc să se concentreze asupra lui Iuda, El i-a spus: „Ce faci, fă repede” (vezi Ioan 13:27). Apoi, a mers înainte, spre misiunea Sa. Aceasta este ceea ce El te cheamă să faci și tu. Mergi înainte!
Prin harul lui Dumnezeu, mergi înainte, iartă, uită ce se află în urmă, trăiește în noua viață. Nu te mai gândi la ceea ce este în trecut. Nu-ți mai fixa atenția pe evenimentele care au fost. Oridecâteori o faci, tu mai trăiești încă o dată aceeași traumă dureroasă. Refuză să te mai gândești la oamenii care te-au dezamăgit și rănit..Hristos nu te va dezamăgi, nu te va trăda sau respinge. El are o misiune și un scop pentru tine. Urmează-i chemarea. El te va trata întotdeauna cu dragoste. Mergi înainte!
Roagă-te cu mine: „Doamne, aleg să merg înainte. Nu pot să o fac prin puterea mea, dar pot prin harul Tău! Aleg să trăiesc din nou. Aleg să iert și să trăiesc o nouă viață. În numele lui Isus, amin! “