În deșert este absolut imposibil să croiești cărări. Nisipul ascunde urmele pașilor, nu există trasee anterioare și experiențele altora pe care să te bazezi. Poporul Israel a umblat 40 de ani prin nisipuri nesigure, fără autostrăzi și GPS, conduși de un singur reper care le indica direcția: un stâlp de foc sau fum. Cu toate că pare atât de multă incertitudine, niciodată nu au fost mai în siguranță. Dumnezeu era cu ei ca sursă unică de viață. Aveau apă, hrană, siguranță, îmbrăcăminte și promisiunea unui viitor doar în perspectiva relației lor cu Dumnezeu. Erau poporul Lui.
Nesiguranța deșertului te învață lecții importante despre Dumnezeu, despre limitele tale. Siguranța pe care ți-o conferă vremurile bune te poate induce în eroare. Contezi pe tine, pe oameni și Dumnezeu devine o supapă de siguranță la care vei apela dacă dai de greu. Dar deocamdată te descurci și singur. Oridecâte ori nu te rogi, spui, mulțumesc, mă descurc și singur fără ajutorul lui Dumnezeu. Deși nu ai verbaliza niciodată așa un mesaj, siguranța pe care ți-o conferă existența liniară, fără obstacole prea mari, îți alimentează sentimentul suficienței.
Dacă astăzi îți este greu, fii recunoscător pentru cel puțin un lucru. Ai ocazia să vezi ceea ce doar în deșert poate fi văzut: manifestarea purtării de grijă a lui Dumnezeu. Ești în siguranță cu El.
Mă bucur că exiști!
