Dacă ai o zi aglomerată aș vrea să te gândești la câteva lucruri. Primești în fiecare zi 24 de ore, la fel ca toți oamenii care vor trăi până la finalul zilei – 1440 minute. Împărțit în porții mici, câteva minute risipite pe ici pe colo par nesemnificative. Cumulate, minutele risipite pe social media sau în discuții gratuite formează zile și ani. Dacă ai trăi 80 de ani, un sfert din viaţă îl petreci dormind, cam 27 de ani din care şapte ani este timpul petrecut în aşteptarea somnului. Muncești aproape 34 de ani, râzi doar 115 zile, navighezi 5 ani pe Internet și pe rețele sociale, dar cifra este în creştere, la care se adaugă circa 11 ani în faţa televizorului.
Adunate, minutele risipite sunt ani. Moise se ruga: ”Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90:12).
Tocmai ai făcut un exercițiu de înțelepciune, pe măsură ce ai estimat cam cât timp se pierde și cât ai putea răscumpăra.
Nu pierzi doar două ore în fața unui film ieftin, ci pierzi ani. Dacă îți faci socotelile astfel, vei scoate mai multe din programul tău, îți vei simplifica viața, astfel încât să îți rămână timp pentru lucrurile cu adevărat importante, care contează.
Răscumpăra vremea, cumulează minute prețioase pentru ceea ce rămâne pentru eternitate. Planifică, elimină ce e de prisos, zâmbește mai des, roagă-te mai mult.