În această ultimă săptămână, Isus se oprește în Betania, acolo unde o femeie sparge un vas prețios ca să extragă parfumul din el. Această esență puternică se răspândește în toată încăperea. Ucenicii o privesc ca pe o risipă, Iuda ca pe o potențială sursă de câștig, fariseii socotesc că femeia nu era vrednică de o astfel de dăruire. Doar Isus înțelege dragostea ei, sacrificiul și frângerea ei și plasează gestul ei în lista lucrurilor memorabile care vor rezista testului timpului. Ea avut șansa de a face ultimul gest frumos pentru Mântuitorul.
Ce faci tu cu frângerea, suferința ta? Alegi să mângâi suferințele altora, să îi asiști în doliul și prăbușirea lor sau păstrezi pentru tine parfumul puternic al dragostei lui Hristos.
Roagă-te împreună cu mine: „Doamne, îți predau Ție suferința și experiențele care m-au frânt. Fă ceva frumos prin viața mea, astfel încât oamenii să Te cunoască pe Tine și dragostea mea pentru Tine să răspândească o mireasmă a vieții. În Numele Domnului Isus, Amin”