Când drumul se înfundă, ai grijă de cine asculți

Acasă ›› Miracole ›› Când drumul se înfundă, ai grijă de cine asculți

29 ianuarie 2023

Sunt momente în care tot ce ai crezut se spulberă. Nu mai găsești rațiunea pentru care să mergi mai departe. Atunci este momentul să discerni dintre vocile care te înconjoară, care este mesajul pe care ți-l transmite Dumnezeu. În timp ce aștepți intervenția lui Dumnezeu, lucrurile pot să se agraveze și situația pare să fie scăpată de sub control. Este momentul să verifici ce spune Dumnezeu despre aceasta.

În Evanghelia după Marcu 5:21-43 găsim un episod interesant: un om pe nume Iair îl imploră disperat pe Isus să îi vindece fiica bolnavă. În loc ca lucrurile să se rezolve, se agravează până într-atât că fetița moare. Isus ar fi putut spune un cuvânt, cum s-a mai întâmplat și în alte ocazii, și ea ar fi fost vindecată. De data aceasta, Isus întârzia – a ales să se deplaseze greoi prin mulțime, a mai vindecat pe drum o femeie, ba chiar s-a oprit de vorbă cu ea, ca să scoată la iveală minunea înfăptuită. În timp ce vorbeau pe drum, niște oameni au venit și i-au spus lui Iair „Fiica ta a murit, pentru ce mai superi pe Învăţătorul?” (Marcu 5:35). Iair nu numai că nu a primit răspunsul pe care îl aștepta, dar situația pentru care s-a rugat a ajuns fără ieșire. Oamenii i-au spus să se oprească și să renunțe, iar Isus, fără să îi bage în seamă pe aceștia, îi spune lui Iair: ”Nu te teme, crede numai!”.

Simți și tu presiunea aceasta? Te-ai rugat, ai crezut, ți-ai făcut partea însă lucrurile nu doar că nu s-au rezolvat, dar s-au blocat total. Sunt voci care îți spun să renunți, nu mai are niciun rost să lupți, să crezi, însă Dumnezeu are un mesaj diferit pentru tine. El spune să nu îți fie teamă. Pentru El situația ta nu este un drum închis, ci o mare oportunitate ca tu să vezi în sfârșit cine este El și cum lucrează în viața ta.

Fă liniște în tine însuți. Lasă șoapta Duhului Sfânt să îți reamintească: ”Nu te teme! Nu acesta este sfârșitul. Finalul poveștii tale va fi absolut minunat”.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.