Să vezi și să crezi

Acasă ›› Miracole ›› Să vezi și să crezi

17 aprilie 2023

Doi ucenici pe drumul spre Emaus merg pe un drum al confuziei, al îndoielilor, al dezamăgirii. De câte ori nu ai mers și tu pe un astfel de drum. Perioade în care nu ai mai înțeles nimic din ce ți se întâmplă, în care ai simțit că nimic nu mai are rost.

Hristos, Cel înviat vine alături de acești ucenici, dar nu face o minune ci doar le explică Scripturile, care vorbeau despre El (Luca 24:27). Nu face nimic neobișnuit, ba din contră face unul din cele mai obișnuite și firești gesturi pe care le practica zilnic cu ei – frânge pâinea și atunci li se deschid ochii și inima ”le arde”.

Hristos parcurge alături de tine drumul durerilor și al confuziei. Uneori a făcut minuni mari și a potolit furtuni, dar alteori doar a tâlcuit Scripturile pentru tine și te-a invitat să guști din pâinea frântă de El. În taina comuniunii îți vorbește despre un scop bun și suveran pe care chiar dacă nu îl vezi și nu îl înțelegi acum, nu va întârzia să fie împlinit pentru tine.

Mă rog pentru tine ca să ți se deschidă perspectivele, să începi să vezi cum Dumnezeu te asistă la fiecare pas și cum trebuia să treci prin experiențele dureroase pe care le-ai trăit ca să fii cine ești astăzi.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.