Primește pacea lui Dumnezeu!

Acasă ›› Miracole ›› Primește pacea lui Dumnezeu!

29 august 2022

Isus spune, ‘Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.’ (Biblia, Ioan 14:27)

Pacea pe care ți-o oferă Hristos rămâne adânc în tine. În timp ce caruselul emoțiilor te poartă când sus când jos, pacea aceasta este o stare a minții și a inimii constantă care se manifestă nu în absența tensiunilor, ci în ciuda lor.

Care sunt ingredientele acestei stări imposibil de tulburat? Rădăcina adâncă este împăcarea cu Dumnezeu. Mulți oameni nu identifică în tulburarea și în tensiunea resimțită, lipsa împăcării depline cu Dumnezeu. Există domenii nepredate, loialități împărțite, mici compromisuri care fisurează această oglindă a sufletului. Când capitulezi total în fața dragostei Lui, când te deschizi ca să primești iertarea și restaurarea Lui, atunci cunoști cu adevărat pacea.

Această pace nu este rezervată doar pentru o zi din viața ta, când primești mântuirea, ci este o promisiune pentru fiecare zi. Prin Duhul Său îți vorbește inimii și îți indică domenii, relații din viața ta care au nevoie de restaurare. El promite pacea Lui copiilor Săi și dacă ai pierdut-o, îți promite că te va primi cu brațele deschise dacă îți mărturisești păcatul și te încrezi în El pentru eliberarea ta. 

Astăzi, El îți dă pacea Lui! Ia-ți câteva clipe ca să te gândești la lucrul aceste și lasă ca pacea Lui să te inunde. Biblia spune, ‘Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoștinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulţumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.’ (Biblia, Filipeni 4:6-7)

Primește pacea Lui. Aceasta este minunea pe care mă rog să aibă loc în viața ta!

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.