Păstrează liniștea

Acasă ›› Miracole ›› Păstrează liniștea

05 iunie 2023

Nu poți opri gândurile ca să vină în cascade, dar le poți împiedica să-și dezvolte raționamente și să facă rădăcini. Pacea trebuie păstrată, iar efortul de a menține echilibrul acesta ține de cum ne selectăm gândurile. 

Uneori sunt cuvinte care îți fură pacea, alteori doar șoapte ale inimii. 

Dumnezeu îți spune să veghezi la lucrurile care îți aduc pacea. Evită compromisurile, chiar și cele care ți se par mici. Detașează-te de gândurile toxice, nu ți le asuma, luptă cu ele și înlocuiește-le cu adevăruri care te zidesc. Cere-ți iertare de îndată ce ai greșit și nu lăsa ca amărăciunea să se sedimenteze ca un mâl în inima ta.

Nu sunt lucruri noi și nici grele, ci un reflex pe care trebuie să-l practici zilnic. Pavel spune: ”Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Cor. 10:5 ).

Gândurile negative depistate în fază incipientă sunt relativ ușor de controlat. Nu le lăsa să crească și să devină imposibil de stăpânit.

Și dacă le-ai lăsat? Cere ajutor. Roagă-te împreună cu mine: ”Doamne, inima mea este tulburată și încărcată. Am nevoie de pacea ta, de restaurare și ajutor. Te rog coboară în inima mea și fă lumină. Ajută-mă să iert, să mă desprind de gândurile negre și toxice, ajută-mă să cred ceea ce îmi spui Tu prin Cuvântul Tău. Dă-mi pacea Ta, am nevoie de ea, mai mult decât orice altceva. În Numele Domnului Isus. Amin!”

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.