Într-o zi, Isus s-a apropiat de ucenicii Săi și le-a spus: „Eu sunt, nu vă temeţi!” (Ioan 6:20)
Când în jurul tău este haos și lucrurile par a fi scăpate de sub control, frica începe să se strecoare în inima ta și te sfredeleste cu întrebări usturătoare: ”Voi putea face asta? Cum voi ieși din situația cu care mă lupt? Dacă o voi da în bară?”
Sentimentul este amplificat de istoricul experiențelor dureroase pe care le-ai avut, situații în care ai experimentat eșecul, respingerea. Incertitudinea, neîncrederea, durerea te fac să crezi că nu vei face față situației și că nu ai nicio speranță. Când lucrurile se înrăutățesc, asemenea furtunii pe mare, Isus se apropie și intervine.
Exact așa procedează și cu tine: Isus intervine în problema ta și se apropie de tine. Își așează mâna pe umărul tău, te privește cu drag și îți spune: „Sunt Eu. Sunt aici. Nu te teme. Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ . Nu te voi părăsi și nici nu te voi abandona. Te întăresc. Te fac liber/ă. Te iubesc. “
Mă rog să primești eliberare chiar astăzi. Lasă ca mesajul Lui plin de dragoste să pătrundă în ființa ta și să dizolve orice urmă de teamă.