Testul tău este să te îndoiești de bunătatea lui Dumnezeu.
În grădina Edenului, miza nu era fructul oprit, ci în retorica ispitei, aluzia era că Dumnezeu nu ar fi chiar atât de bun precum întreg Universul reclamă. El ar opri accesul la ceva bun, care ar deschide mintea cuiva, pentru că i-ar fi teamă că ar putea să mai fie altcineva ca El. Aceasta ii sugera Evei Diavolul atunci când îi oferea fructul interzis. Te-ai gândit că pentru tine, ispita are aceași miză?
În timp ce aștepți răspunsul la rugăciunea ta, întârzierea îți strecoară îndoieli în inimă. Te îndoiești de tine, evaluezi meritele tale și te întrebi dacă te califici de răspunsul pe care îl aștepți. Și mai mult, te îndoiești de Dumnezeu, oare îi pasă cu adevărat de tine dacă tace și întârzie? Este cu adevărat binevoitor față de tine? Nu cumva absența răspunsului indică faptul că, deși face mult bine, îl face altora, nu ție. Această idee îți este strecurată tocmai ca să te îndoiești că Dumnezeu este atât de bun precum spune. Îți sugerează că este părtinitor și cumva plin de toane, face bine când are chef în condiții pe care nu le înțelege nimeni. El spune despre Sine că este bun, este definiția bunătății absolute. Nu există o înțelegerea mai înaltă și mai extinsă a bunătății.
Dumnezeu vrea ca tu să îl cunoști cu adevărat pe El, să experimentezi bunătatea Lui. În timp ce aștepți, focalizează-te pe cunoașterea Lui. Fă inventarul tuturor binecuvântărilor a experiențelor în care ți-a dovedit bunătatea Lui și întărește-ți convingerea că și dacă nu vezi decât nori, soarele există.
Câștigă bătălia pe care a pierdut-o Eva în grădina Edenului. Înlocuiește ”oare” cu certitudinea că ”Domnul este bun față de toți și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui” (Psalmul 145:9), ”Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută” (Plângeri 3:25). Este momentul tău ca să îți afirmi credința.
”Cred Doamne. Ajută necredinței mele” (Marcu 9:24). Roagă-te și tu așa. Cere-I ajutorul lui Dumnezeu și pentru fărâma aceasta de credință.