Învață să te bucuri!

Acasă ›› Miracole ›› Învață să te bucuri!

06 februarie 2023

Știu că sună ciudat. Bucuria poate fi învățată? Poți învăța să fii fericit? Poți să îți strunești inima ca să simtă bucurie?

Apostolul Pavel spune ”m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug” (Filipeni 4:11-12). Cu alte cuvinte, nici el nu știa inițial cum să fie mulțumit și bucuros cu starea lui, însă s-a deprins, adică a învățat. A învățat atât de mult să se bucure încât a ajuns cu picioarele în butuci în închisoare să cânte plin de bucurie și încredere.

Dacă ai cunoscut pacea lui Hristos trebuie să înțelegi că singurul mod în care îți poți trăi credința este cu bucurie. Să ai bucurie când dăruiești, altfel dăruiești degeaba, bucurie când primești – și trebuie să recunoști că primești destul de mult din partea lui Dumnezeu, bucurie când ești vorbit de rău pe nedrept, pentru că alegi să trăiești curat și în integritate, bucurie în necazuri. 

Bucuria aceasta derivă din niște adevăruri fundamentale pe care le crezi și le trăiești. De aceea Biblia spune despre credință că produce bucurie. Prin urmare, pe măsură ce credința ta este consolidată, bucuria ta crește. Învață-ți inima să creadă. Ia adevăr după adevăr și pe măsură ce el este validat de inima ta, alege să te gândești la el, mai degrabă decât să permiți îngrijorării, fricii să apese inima ta. 

Dumnezeu vrea să înveți să te bucuri. Să îți permiți să te bucuri de tot ceea ce EL ți-a oferit și să pui stop amărăciunii, fricii, îndoielilor.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.