Învață să stabilești limite, nu ziduri!

Acasă ›› Miracole ›› Învață să stabilești limite, nu ziduri!

22 iulie 2023

Sunt perioade în care ești obosit, epuizat și spui că nu mai poți. Să știi că uneori nici nu trebuie să mai poți. Ar fi trebuit să te oprești demult și să îți tragi sufletul. Marcu ne istorisește un episod în care Isus face exact lucrul acesta cu ucenicii Lui. ”Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:30-31).

Trăim într-o lume a exceselor. Fie o viață de confort, fie de muncă excesivă. Sunt oameni care nu vor să sacrifice nimic de dragul celorlalți, iar alții care se refugiază în muncă excesivă fără să se mai odihnească și să se încarce.

Limitele ar trebui să stabilească un ritm sănătos între muncă, odihnă, între interacțiune cu ceilalți și retragere în solitudine. Când nu vrei să faci nimic ce ar tulbura rutina și confortul tău personal, ești blocat de ziduri și bariere autoprotectoare. Dar, reține, tu nu trăiești pentru tine, ci pentru un scop mai înalt decât tine, pentru ceva ce rămâne veșnic.

Pe de altă parte, când muncești excesiv și nu îți dedici un timp pentru încărcare și odihnă, ar trebui să te întrebi, în ce măsură ceea ce faci îți furnizează sentimentul că ești valoros, de neînlocuit, demn de a fi respectat, iubit? Este o măsură falsă, niciodată nu va fi satisfăcută pe deplin, întotdeauna ceva ar putea să fie cumva făcut mai bine. Munca excesivă devine o închisoare. Tu ai nevoie de granițe sănătoase, nu de ziduri. 

Folosește-te de câteva întrebări bune ca să găsești măsura acestor lucruri. Întreabă-te: Ce mă încarcă cu adevărat? Când am timp de ceilalți, de comuniune și interacțiune cu rost și când trebuie să fiu doar eu cu Dumnezeu? În ce măsură las ca munca să îmi definească valoarea? Când voi fi la pensie, sau dacă îmi voi pierde slujba, mă voi simți la fel de important și necesar? Ce ar trebui să fac eu, care este partea mea și ce ar trebui să îi invit pe ceilalți să facă alături de mine?

Mă rog să găsești răspunsul la aceste întrebări.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.