Învață să asculți 

Acasă ›› Miracole ›› Învață să asculți 

04 ianuarie 2023

Cel mai important în comunicare nu este să înveți să vorbești, ci să înveți să asculți.

Întrebările adânci primesc răspunsuri pe măsură, răspunsuri pe care trebuie să înveți să le asculți. Dumnezeu îți vorbește prin oameni, prin circumstanțe, prin tot ce te înconjoară. Totul vorbește, totul exclamă existența și caracterul unui Creator. 

Ca să auzi, trebuie să te oprești din vorbit și să aloci spațiu și timp persoanei pe care vrei să o înțelegi. Apoi, ar trebui să te eliberezi de presupunerea că știi deja răspunsul. Menține deschisă ușa curiozității, a interesului real, a dorinței de a înțelege cu adevărat ce ți se comunică. Uneori parcurgi textele biblice cunoscute fără să mai aștepți nimic nou. Dar în spatele textului scris, e o Persoană care vrea să îți comunice adevăruri care îți pot schimba viața. Nu te grăbi. Dacă vrei să auzi lucruri care te vor umple de uimire și bucurie, ia-ți timp ca să înțelegi, să pui întrebări, sa faci conexiuni cu alte texte și informații. 

Biblia spune: ”El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea și nu m-am împotrivit, nici nu m-am tras înapoi.” (Isaia 50:4,5)

Mă rog ca să îți formezi deprinderea de a asculta. Este obiceiul pe care dacă îl deprinzi îți va schimba viața, inima, prioritățile, relațiile, totul.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.