Îndurarea Lui te va însoți toată viaţa

Acasă ›› Miracole ›› Îndurarea Lui te va însoți toată viaţa

03 decembrie 2022

Toți avem momente bune și momente proaste. Am vrea să rămânem agățați în momentele bune și să nu se termine niciodată. În schimb, în cele grele, avem senzația că nu se mai termină. Dar viața este alcătuită din aceste alternanțe între bune și rele. 

Există o constantă în suișurile și coborâșurile vieții: îndurarea lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Că și în momentele în care ești departe de El, și atunci când ești confuz, disperat, singur, Dumnezeu rămâne dispus să îți acorde har, ajutor, are compasiune pentru suferința și nemângâierea ta. 

Psalmii abundă în expresia aceasta: îndurarea Ta ține veșnic. Ce înseamnă aceasta pentru tine? Că bunăvoința lui Dumnezeu, compasiunea Lui, dorința Lui de a-ți face bine, de a te vindeca, a te ridica, a te restaura nu ține de fluctuațiile tale, de suișurile și coborâșurile tale, ci este o constantă ce reflectă caracterul Lui.  

Poți să te sprijinești pe un adevăr puternic: caracterul lui Dumnezeu. 

Este un moment dificil pentru tine? Aș vrea să te încurajez. Nimic din ce ți-a promis Dumnezeu nu s-a schimbat. Invitația Lui pentru tine este deschisă, brațele Lui larg deschise, iubitoare și cuprinzătoare. Metoda Lui de a te atrage spre EL nu este vinovăția și rușinea, ci bunătatea și generozitatea copleșitoare, dragostea irezistibilă. Cum să te împotrivești unei iubiri după care tânjești cu toți porii tăi?

Mă rog să trăiești această dragoste cuprinzătoare.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.