Încrede-te in Domnul din toată inima ta!

Acasă ›› Miracole ›› Încrede-te in Domnul din toată inima ta!

23 septembrie 2022

Biblia spune în Proverbele 3:5-6: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările”.

  • Încrede-te – abandonează temerea ta în mod conștient, în prezența Domnului. Uneori doar în situații de criză înțelegem că ne-am bazat pe noi înșine sau pe o sursă greșită și această încredere era camuflată. Dumnezeu este demn de încrederea ta! El este în stare să gestioneze orice problemă cu și fără ajutorul unui om. El te iubește și te ascultă. Biblia spune că El aude chiar glasul lacrimilor tale (Biblia, Psalmul 6:8). El este prietenul tău și îți poți deschide inima către El începând chiar de acum.
  • În Domnul – dacă încrederea este plasată în cine este demn de ea, totul se echilibrează. Dacă fixezi centrul de greutate corect, în punctul care așază toate lucrurile la locul lor, cu prioritatea cuvenită, fără să exercite o presiune greșită pe ceva sau cineva, ești cu adevărat fericit. Nu partenerul tău de viață, nu slujba sau statutul tău social sunt punctul tău de încredere. „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul” (Biblia, Ieremia 17:7).
  • Cu toată inima ta – fără loialități împărțite, fără rezerve, să contezi pe Domnul. Dacă îl cauți pe Domnul din toată inima, Îl vei găsi.Dumnezeu poate fi cunoscut, descoperit. Este promisiunea și dorința Lui. Întoarce-ți inima spre El! Caută-l cu toată inima.
  • Nu te bizui pe înțelepciunea ta – cred că aici este punctul sensibil al celor mai mulți dintre noi. Ne bizuim pe experiența, înțelepciunea, resursele noastre. Socotim că acestea sunt lucruri pe care le avem și Dumnezeu adaugă restul. Dumnezeu vrea să ne învețe să contăm total pe El, are soluții care ne depășesc abilitățile, înțelegerea și posibilitățile.
  • Recunoaște-L în toate căile tale – observă intervenția Lui în viața ta, în fiecare situație, acceptă planul Lui, identifică scopul Lui pentru viața ta. Aceasta înseamnă a-L include pe Dumnezeu în ecuația vieții tale.
  • Și El îți va netezi cărările – Dumnezeu va înlătura obstacolele care ne împiedică să îndeplinim scopurile Lui. El înalță, coboară oameni, aduce situații și dă la o parte blocajele. Dumnezeu poate netezi munții și înălța văile, așa cum este scris în Isaia 40:4.

Cred și îndrăznesc să afirm că El o face pentru tine, pentru că ai încredere în El din toată inima.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.