Cârtirea are întotdeauna un sâmbure de adevăr, pornește de la o nemulțumire reală pe care o conștientizezi. E un minus, o dorință neîmplinită, ceva ce altora le este atribuit parcă atât de ușor, ceva ce socotești că ar fi fost drept să ți se ofere și ție. Însă chiar dacă golul pe care îl resimți este real, cârtirea nu spune întreaga poveste, nu reflectă realitatea ci mai degrabă o deformează. Cârtirea te întoarce împotriva oamenilor și a lui Dumnezeu.
În cartea Numeri, poporul Israel cârtește de mai multe ori, de cele mai multe ori cu privire la condițiile de trai din pustie: aceeași mâncare în fiecare zi, resurse limitate și încă țara promisă nu le este dată. Prea multă rutină, prea multă uniformitate, prea puțin din aventura pe care au anticipat-o. Mai mult, nemulțumirea lor a găsit și un vinovat. De cele mai multe ori avem nevoie de cineva asupra căruia să se polarizeze întreaga responsabilitate a nemulțumirilor noastre. În cazul lor, era un lider incapabil și anume Moise. Deși vocile lor se ridicau împotriva lui Moise, de fapt, pe Dumnezeu îl acuzau de lipsurile lor.
Ceea ce le lipsea îi făcea să deformeze realitatea. Robia din Egipt, în memoria lor, însemna mâncare din abundență – castraveți și pepeni. Au uitat că au fost sclavi, că le erau uciși copiii, că munceau dar nu pentru casele și bunăstarea lor, ci ca să construiască imperii altora. Au uitat umilința, moartea, durerea și le-au redus pe toate, ca Esau, la un blid cu mâncare. Cea mai importantă informație pe care au omis-o nu a fost legată de pierderi materiale și emoționale, ci faptul că în Egipt nu îl cunoșteau pe Dumnezeu. În mijlocul minunilor, a necazului, a Mării Roșii, Dumnezeu li s-a descoperit și cu această revelație, ar fi trebuit să se hrănească zilnic, ca să reziste experienței deșertului.
Care sunt nemulțumirile tale? Ele pot proveni din neîmplinirea unei dorințe legitime, o situație pe care e normal să îți dorești să o schimbi, însă nu o lăsa să se transforme în amărăciune și reproș. Amintește-ți de rugăciunile ascultate, de minunile trăite, de promisiunile lui Dumnezeu pentru tine, amintește-ți corect. De câte ori Dumnezeu te-a scos din situații imposibile și a fost cu tine în mijlocul celor mai strâmtorate zile. Nu lăsa amărăciunea să te facă să spui lucruri prin care să subminezi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu lăsa reproșurile să înlocuiască cererile cu mulțumire pentru toate nevoile tale. Și nu îi fă responsabili pe oamenii din jurul tău de golurile pe care le resimți. Dumnezeu este Cel care împlinește fiecare nevoie a ta și atunci când întârzie să o facă, este un motiv întemeiat, bun pentru care încă nu ai primit ceea ce aștepți: Domnul „nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Domnul nu voia să îi ducă pe drumul cel mai scurt ca să nu vadă războaiele amaleciților și să li se înmoaie inima.
Când răspunsul întârzie, este un motiv bun, în avantajul tău și o ocazie bună ca să te verifici ce prețuiești mai mult: darul sau Dăruitorul.
Mă bucur că exiști!
