Dumnezeu te-a ales pe tine

Acasă ›› Miracole ›› Dumnezeu te-a ales pe tine

04 martie 2024

Nu întotdeauna oamenii au citit cine ești cu adevărat. Au fost momente când te-au văzut, au văzut slujirea ta, timpul și dedicarea ta, dar și momente când n-au observat nimic. Uneori, ascuns și anonim, ți-ai dat seama că eforturile tale nu sunt remarcate tocmai de cei care beneficiază cel mai mult în urma lor. Ai oferit mult și ai așteptat în schimb iubire. Dar iubirea nu este o recompensă, este o alegere.

Dumnezeu a ales să te iubească pe tine, să te salveze dintr-un declin absolut, din prăbușirea morții, iar alegerea Lui nu se bazează pe eforturile tale de a-i câștiga atenția. Ci pe alegerea și pe caracterul Lui.

În Vechiul Testament este un episod interesant care descrie modul în care Dumnezeu alege. Te invit în casa lui Isai. Samuel, bătrânul profet, vine în această familie, ca să desemneze următorul împărat al lui Israel. În timp ce prin fața lui se perindă toți fiii lui Isai, înalți, frumoși, promițători, unul singur rămâne pe dinafară. Cel mai mic, cel care nu avea nici statura, nici vârsta, nici profesia potrivită. Dumnezeu îl alege pe David dintre toți cei care s-ar fi calificat după standardele oamenilor, pentru că El „nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Dumnezeu te-a ales pe tine, chiar dacă tu socotești că nu meriți. Dragostea nu este ceva ce meriți ci ceva ce primești pur și simplu. Dumnezeu nu este împiedicat să te iubească datorită defectelor tale. Pe El nu îl încurcă stângăcia ta, boala ta, felul în care arăți, vârsta ta, profesia ta. Ce-i drept, nici nu este impresionat de talentele tale. El ți le-a dat și dacă aveai nevoie de o abilitate în plus, nu i-ar fi fost greu să ți-o dea. El te-a ales și poate să facă din tine tot ce ți-a promis. Ai încredere, vei termina cursa cu bine.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.