Dumnezeu face minuni!

Acasă ›› Miracole ›› Dumnezeu face minuni!

11 octombrie 2022

Nu este uimitor? Ești templul lui Dumnezeu și Duhul Său locuiește în tine! Dumnezeu face minuni!  

Astăzi, fac o scurtă pauză din seria noastră – Psalmul 27 – pentru a-ți împărtăși câteva dintre mărturiile pe care le-am primit. Mă rog să te ajute să crezi că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, că toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede. Bucură-te! 

  • Am niște colegi atei și adeseori le plăcea să mă tachineze în legătură cu credința mea creștină. Am încercat de mai multe ori să vorbesc cu ei despre Dumnezeu, dar de fiecare dată mă luau în râs. Mă săturasem. Dar într-o zi mi-a venit ideea să le trimit mai departe devoționalul „Un miracol pe zi” și surprinzător, încetul cu încetul, au început să se arate interesați și chiar să asculte. Cuvântul lui Dumnezeu a început să le vorbească. Și este din ce în ce mai bine. Slavă lui Dumnezeu!   
  • Am văzut promisiunea lui Dumnezeu devenind o realitate în profesia mea – Domnul mi-a dat o nouă slujbă.  Și mai mult, El m-a vindecat când eram bolnav și departe de familia mea.  
  • Când am început să primesc devoționalul „Un miracol pe zi”, v-am scris pentru că aveam nevoie de rugăciune, nu găseam chiriași pentru apartamentul meu și nu aveam bani ca să îmi plătesc rata la bancă. Am simțit că sunt cu adevărat sprijinit în rugăciune și am văzut minunea – am putut să-mi închiriez apartamentul! Mulțumesc pentru rugăciuni.  
  • V-am trimis cererea mea de rugăciune. Și am primit răspuns! Când am ajuns acasă, fiica mea cea mare, care avea atâta nevoie de un loc de muncă, tocmai a primit unul cu un contract de 6 luni! Suntem bucuroși!  
  • Când am început să primesc și să citesc „Un miracol pe zi” eram singură. Trecuseră ani de zile de când mă rugasem și îi cerusem lui Dumnezeu un soț cu care să-L slujesc. Vă pot spune că Domnul este credincios. A transformat cererea mea în realitate, acum sunt căsătorită. Ce zi incredibilă! O mie de mulțumiri Dumnezeului puternic!  
  • Miracolele mele au început cu o vindecare instantanee. De atunci, viața mea și a copiilor mei au fost pline de binecuvântări, zi de zi.
  • Am promovat un examen pe care l-am eșuat anterior de patru ori.
  • Prin credință, am trimis scrisori de cerere peste tot, apoi am primit o scrisoare de la o companie care m-a invitat la un interviu de angajare. M-am pregătit cu ajutorul Domnului și am mers cu încredere. Acesta nu a fost un interviu obișnuit, ei mi-au prezentat întreaga afacere. Apoi, am primit telefon că am fost angajat! Cum să nu strig cu bucurie? Dumnezeu este mare și lucrările Sale sunt mărețe. Descurajarea m-a părăsit. Credința mea s-a cvadruplat!

Nu este incredibil ceea ce face Dumnezeu? Biblia spune: “Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta” (Psalmul 139:14). Să ne luăm un moment împreună și să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ce face. Totul este posibil cu El! Scrie-mi despre cum lucrează Dumnezeu în viața ta. 

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.