Cine ești tu, dincolo de ce se vede?

Acasă ›› Miracole ›› Cine ești tu, dincolo de ce se vede?

09 decembrie 2023

Ce spune exteriorul tău despre ce este în interior? Obișnuiești să spui că interiorul contează în timp ce trupul, exteriorul oricum se deteriorează. Oare ambalajul nu are nimic de zis despre conținut? 

În lumea noastră, cum oferi un cadou a devenit la fel de important precum cadoul însuși. Imaginea vorbește mai mult decât o mie de cuvinte, iar cum comunici este o parte a mesajului în sine. Prin urmare, ambalajul are un mesaj, o poveste asupra căreia ar trebui să te oprești.

Hristos se dezbracă de glorie și îmbracă haina umanității (Filipeni 2:7). În cazul acesta, ambalajul vorbește foarte mult despre rolurile pe care le joacă și despre puterea pe care o manifestă. Hristos vine deghizat. Regele îmbracă haine de rob. Creatorul se ascunde în hainele Creației, ale umanității, iar umilința Sa nu este un exercițiu demonstrativ, ci un act de răscumpărare. Hainele umilinței pe care le îmbracă vorbesc despre dragoste și compasiune.

Tu ești chemat să te îmbraci cu Hristos, cu haina vulnerabilității și a umilinței, cu haina integrității.

Hristos nu avea nimic care să atragă privirea. Nimic din ce a spus și a făcut nu a sedus, nu a convins prin aparență. S-ar putea ca și tu să socotești că aspectul tău fizic nu este grozav. Cu toate astea, trupul tău spune ceva despre conținut. Exteriorul pe care l-ai primit te ajută cel mai mult pentru ce ai de făcut. Dacă nu atrage prin nimic, înseamnă că nu va distrage atenția de la conținut. Fiecare detaliu contează și vorbește despre scopul pe care îl ai. Trupul tău vorbește despre valorile, prioritățile tale, despre fricile tale, despre oboseala și stresul acumulat, despre ce contează cel mai mult pentru tine.

Deci, vezi, ambalajul spune multe despre conținut, doar că el trebuie interpretat altfel decât îl interpretează lumea. Nu în termeni de strălucire și atractivitate ci mai degrabă de scop și priorități în viață.

Nu te întrista atunci când ești ignorat. Comoara pe care ai primit-o o porți într-un vas de lut. Cine caută adevărul îl găsește. Cine prețuiește adevăratele comori, nu se va lăsa distras de ambalaj. 

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.