Uneori ne identificăm cu profesia. Sunt ani buni în care spui: sunt farmacistă, medic, profesoară, constructor. Dar când îți pierzi slujba, cine ești când ajungi pensionar, șomer? Alteori, te definești din prisma naționalității, etniei, confesiunii religioase. Ești român, baptist. Dar când ajungi într-o altă țară și frecventezi o altă biserică? Ne definim prin prisma relațiilor suntem partenerul de viață al cuiva, sau copilul cuiva. Dar când îi pierdem pe cei dragi? Cine ești tu, atunci când sănătatea ta se deteriorează și nu mai poți face lucrurile care altă dată îți dădeau atâta sens și te făceau să te simți competent, util? Întrebările acestea te provoacă să te gândești la tine mai adânc decât la straturile exterioare împărtășite cu ceilalți. Tu ești mai mult decât slujba ta, mai mult decât lucrarea pe care o faci, mai mult decât felul în care arăți, te îmbraci, te cunosc ceilalți.
Tu ești un suflet creat de Dumnezeu, cu un scop unic, nobil, înalt, care locuiești temporar în acest trup, în această casă și țară. C.S: Lewis spunea: ”Tu nu ai un suflet, tu ești un suflet. Tu ai un trup”. Cine ești tu când nu te vede nimeni, în zonele gri, în compromisurile pe care le refuzi sau le accepți.
Dumnezeu spune că: ”noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Tu ești o persoană în devenire, Dumnezeu lucrează în tine trăsături și asemănări cu natura Lui plină de bunătate. Faptele bune sunt oportunități pentru tine ca să devii tot mai asemănător cu El. James Clear, spunea că “fiecare acțiune pe care o întreprinzi este un vot pentru genul de persoană care îți dorești să devii”.
Mai mult, Petru spune că Dumnezeu: ”ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4). Aici este identitatea ta, zidită în Hristos, natură dumnezeiască. În tine s-a născut ceva frumos, mult și adânc, întregit, înnoit și vindecat. Ești un ”tu” nou și sănătos. Poți să îmbătrânești, chipul tău poate să își piardă frumusețea, înăuntrul tău este un palat.
Mă bucur că exiști!
