Argintul și aurul sunt ale Lui!

Acasă ›› Miracole ›› Argintul și aurul sunt ale Lui!

31 decembrie 2022

“Al Meu este argintul și al Meu este aurul’, zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:8). 

De obicei de Sărbători le urăm oamenilor tot felul de lucruri bune: sănătate, bucurie, pace, prosperitate și multe altele. Prosperitatea este un subiect pe care Biblia îl menționează de multe ori. Când vorbește de binecuvântare, Dumnezeu are în vedere toate aspectele vieții noastre: spirituale, emoționale, fizice. Biblia vorbește mult despre prosperitatea materială și despre modul în care ea ne poate afecta valorile. Știai că există mai mult de 2.000 de referințe biblice despre bani și posesiuni materiale? Isus a vorbit foarte des despre bani și bogăție. Dacă Isus ar scrie un devoțional  „Un miracol pe zi”, ar vorbi despre bani și posesiuni materiale la fiecare al treilea e-mail. Așadar, aș vrea să vorbesc cu tine despre asta din când în când, pentru că vreau să fii binecuvântat prin înțelegerea acestor principii divine. 

Iată un pasaj cheie  despre bani: 

„Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ţine numai la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau și ei toate lucrurile acestea și își băteau joc de El” (Luca 16:13-14). 

Nu banii sunt problema, ci dragostea de bani. Există o putere spirituală în spatele banilor pe care nu o putem ignora. Nu trebuie să fii bogat ca să iubești banii, există un filtru al spiritualității noastre: felul în care câștigăm banii și modul în care îi cheltuim arată cine este Dumnezeul nostru. Dacă banii tăi sunt câștigați cinstit, dacă felul în care îi cheltui îl onorează pe Dumnezeu, demonstrezi că ceea ce spui, trăiești.

“Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă și s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri” (1 Timotei 6:10).

„Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

Dumnezeu a promis că nu te va abandona niciodată. El nu te va neglija niciodată și nu te va părăsi. El are resurse din abundență și dorința de a împlini toate nevoile. Totul este al Lui, chiar și aurul și argintul. Nu îți lăsa mintea să fie preocupată de bani – cum vei face față cheltuielilor, cum vei plăti facturile. Mai degrabă cere-i lui Dumnezeu sprijin. Rugăciunea mea este ca El să te binecuvânteze în toate modurile în anul care vine, să facă minuni în viața ta, inclusiv ajutorul financiar de care ai nevoie.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.