La ce te gândești atunci când rămâi singur?

Acasă ›› Miracole ›› La ce te gândești atunci când rămâi singur?

14 octombrie 2024

Hai să vorbim puțin de priorități. Există uneori o discrepanță între ceea ce spui că este important pentru tine și ceea ce contează cu adevărat. Măsura cu care cântărești importanța unui lucru este timpul și atenția pe care o acorzi. Ceea ce contează cu adevărat pentru tine îți va capta atenția, va fi primul lucru pe care îl vei face când vei rămâne singur. Isus spunea: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” Matei 6:21. Inima ta nu minte. Ce te încântă, ce te face să fii plin de idei, ce te emoționează? Acolo este inima ta.

Cu siguranță că știi versetul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Toate lucrurile care te distrag, te apasă, grijile precum și nevoile tale cele mai adânci vor fi împlinite și dacă prioritizezi corect: Dumnezeu primul, totul.

Isus se retragea singur oridecâte ori avea ocazia ca să vorbească cu Tatăl. După o zi obositoare, în care a înmulțit pâinile, a vindecat bolnavii, de abia a așteptat să fie singur cu Tatăl. Nu și-a pornit televizorul, nu a luat telefonul mobil să se relaxeze, ci odihna Lui și cea mai mare delectare pentru El era să stea cu Tatăl de vorbă. Când te preocupă ceva cu adevărat, găsești timp, resurse, oameni interesați cu care să împărtășești pasiunea ta – fie că e credință, sport, gătit, orice. Pentru Isus, pasiunea Lui era să vorbească cu Tatăl Lui.

Te invit să te aliniezi cu tine însuți. Dacă afirmi că Dumnezeu e primul, totul, fă din El preferatul momentelor tale de singurătate. Persoana spre care îți zboară gândul prima oară când te trezești. Cel cu care de abia aștepți să te refugiezi pentru a sta de vorbă.

Inima ta tânjește după El, pentru că doar împreună cu El se liniștește. Oferă-i hrana adevărată.  

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.