Stagnarea își are regulile ei. Sunt etape de platou în care înaintarea nu este vizibilă. Atunci când nu crești, când credința nu se maturizează, dragostea nu sporește, verifică starea resurselor tale.
În cartea Genezei ni se relatează că Isaac a găsit astupate fântânile săpate de tatăl său Avraam. În plin deșert, de ce ar astupa cineva ceva care asigură existența? O fântână astupată era echivalentul unei condamnări la moarte. Filistenii le astupaseră pentru că au văzut prosperitatea lui Isaac și s-au temut de el. Isaac a curățat toate fântânile săpate de tatăl său și le-a făcut din nou funcționale (Geneza 26:18).
Exact asta trebuie să faci și tu. Uneori zonele tale de încărcare sunt înfundate. Prea multe sarcini, prea mult zgomot, prea mulți oameni cu prea multe solicitări. Ce te încarcă cu adevărat? Uneori e nevoie să te retragi, alteori trebuie să te conectezi cu oameni valoroși care să te inspire.
Nu poți face aceleași lucruri și să te aștepți la rezultate diferite. Trebuie să te întrebi, unde se blochează lucrurile pe traseu? În spatele intențiilor tale bune sunt motivații care trebuie alimentate continuu.
Isus spunea „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică” (Ioan 4:13-14).
Verifică momentele tale de încărcare și include-le în programul tău așa cum ai seta o întâlnire importantă. Nu pleca repede din timpul tău de părtășie, până nu ți-a vorbit Dumnezeu inimii tale. Nu închide Biblia, până nu te-ai lăsat inspirat de un pasaj, culcă-te mai devreme, ai grijă de trupul tău. Un trup obosit, vlăguit, va slăbi garda și vigilența ta în fața ispitelor. Include odihna, relaxarea, repausul în rutina ta. Vei crește astfel entuziasmul, motivația, eficiența. Dumnezeu Însuși a șaptea zi S-a oprit și S-a odihnit după procesul creației. Tu ai nevoie să te oprești și să îți hrănești mintea și inima.