Uneori muzica și cuvintele bune trec pe lângă tine. Inima ta nu mai tresare la nici un vers. Socotești că din cauză că le-ai auzit de prea multe ori, în aceeași formulă? Nu chiar. Nu te poți sătura să auzi te iubesc, deși sunt aceleași cuvinte și vin de la aceeași persoană, dar se poate întâmpla să te împietrești și cuvintele să nu îți mai spună nimic. Vorbele, muzica devin expresii mecanice, automatisme care nu mai declanșează reacții, emoție. Cum are loc înstrăinarea de ceilalți, de Dumnezeu? Explicațiile pot fi multiple. Aș vrea să nu te acuzi de nimic ci doar să încerci să înțelegi. Cel mai mult blochează inima ta, lipsa de speranță. Sentimentul că nu se mai poate întâmpla nimic bun și că eforturile tale sunt zadarnice.
Există un episod similar în Biblie, știai? Poporul Israel era în robie de patru sute de ani, în Egipt, iar Moise s-a dus și le-a spus cuvintele primite de la Dumnezeu pentru ei: vor fi liberi, vor locui fără grijă în țara lor fără să le mai fie teamă de nimic. „Moise le-a spus aceste cuvinte fiilor lui Israel, dar ei nu le-au luat în seamă din cauza duhului lor descurajat și a sclaviei cumplite în care se aflau” (Exod 6:9).
Astăzi Dumnezeu îți șoptește inimii tale descurajate. Îți spune cuvinte adevărate și demne de a fi crezute. Îți spune că poți fi liber de toată povara pe care o porți. Îți spune că ai un viitor sigur, El Însuși este acolo și te așteaptă cu promisiuni ferme. Lasă-ți lacrimile să vorbească și astfel inima ta să primească vindecare și dragostea lui Hristos.
Biblia spune că „avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia din interiorul Templului” (Evrei 6:9). Pentru tine nu este totul pierdut. Ai un viitor. Ai speranță.
Mă bucur că exiști!
