Încă nu s-a terminat totul

Acasă ›› Miracole ›› Încă nu s-a terminat totul

09 mai 2023

Viața ta este într-un proces continuu de formare și transformare. O bătălie pierdută nu înseamnă că ai pierdut războiul. Dumnezeu poate să finalizeze ceea ce a început în viața ta și te asigură că nu este nimic ce L-ar putea face să se răzgândească cu privire la chemarea și darurile pe care ți le-a oferit. 

Uneori, ești dezamăgit de tine și ai sentimentul că Dumnezeu s-a săturat să te tot ierte și să vadă eforturile tale de a o lua din nou de la capăt. În realitate, El promite să te ierte de fiecare dată când vii cu pocăință sinceră înainte Lui. Îți amintești discuția cu Petru? De câte ori să iert, întreabă Petru, și are sentimentul că este foarte generos când recomandă de șapte ori. Hristos îi spune că nu de 7 ori ci de atâtea ori, cât Petru nici nu știe să calculeze. El știe că un copil cade de multe ori până învață să meargă. Știe că până vei ajunge la statutul de om desăvârșit vei avea multe ezitări și eșecuri. Nu este surprins de ele, ci îți promite putere în mijlocul încercărilor, soluții de ieșire din încurcături și șansa de a fi o făptură nouă în fiecare zi (2 Corinteni 5:17).

Spune și tu împreună cu mine: ”Domnul va sfârși ce a început pentru mine” (Psalmul 138:8).

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.