Știi cât de multe lucruri ai putea face astăzi?

Acasă ›› Miracole ›› Știi cât de multe lucruri ai putea face astăzi?

09 noiembrie 2022

S-ar putea să te simți lipsit de putere și idei, într-un blocaj emoțional și spiritual. Emoțiile tale însă nu indică întotdeauna realitatea. Ceea ce simți și ceea ce ești cu adevărat pot fi două lucruri foarte diferite. Știi care este realitatea cu privire la tine? Dumnezeu ți-a făcut promisiuni mari și ferme conform cărora tu beneficiezi de o natură dumnezeiască – putere, înzestrări, autoritate, după ce ai întors spatele păcatului și poftelor și te-ai pus la dispoziția lui Hristos. Petru ne spune: ”El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (Biblia, 2 Petru 1:4).

Poate că nu ai fost conștient de puterea imensă pe care a pus-o Dumnezeu în tine. El nu vrea să te bazezi pe natura ta umană ci pe resursele Lui – pe inspirația, darurile, înțelepciunea Lui și promite că acestea vor fi așezate din belșug în tine.

Astăzi, aș vrea să te lași antrenat de acest gând. Indiferent de cum mă simt și de circumstanțele din viața mea, Dumnezeu mi-a dat putere dumnezeiască să trec biruitor prin toate. Astăzi vei experimenta aceasta. Crede.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.