„Frumusețea este în ochiul privitorului”, spunea Margaret Hungerford, o scriitoare din sec. XIX.
S-ar putea să nu te privești deloc așa. Frumusețea în contextul nostru este tradusă mai degrabă în termeni economici, care ar trebui să conțină numărul corect de pixeli și kilograme, să aibă filtrele, cosmeticele, dietele, exercițiile fizice potrivite. Frumusețea pe care o percepi așa este imposibil de atins, o vezi la ceilalți și prin comparație, ție îți lipsește. Interesant este că lipsa de frumusețe fizică este asociată cu poziția pe care o ocupi în raport cu ceilalți, cu iubirea și atenția pe care o primești. Și atunci frumusețea nu mai este o chestiune de ambalaj, ci una de relații.
Însă, ar trebui să admitem că în viața noastră sunt oameni lipsiți de frumusețe fizică, bătrâni, bolnavi, dar care ne-au captivat atenția și inima. Oameni care ne-au încântat prin personalitatea, gândirea, sacrificiul, felul lor de a fi și acești oameni îndrăgiți de noi, sunt frumoși în ochii noștri.
David spunea: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 139:14). David nu este lipsit de modestie când spune lucrul acesta, ci își dă seama cât de ingenios este conceput organismul uman, cât de perfect funcțional este totul, cât de bine se îmbină trup, suflet și duh, pentru a împlini scopul stabilit de Dumnezeu. Dumnezeu privește ce a creat și apreciază că totul este bine. David se privește și spune că este minunat. Cum ai putea tu să privești la ceea ce a făcut Dumnezeu și să pronunți un alt verdict? Simplu. David afirmă că sufletul lui vede bine frumusețea aceasta. Nu poți vedea bine decât cu sufletul. De cele mai multe ori folosești lentila lumii, care este distorsionată de poftă, egoism și lăcomie, ca să te privești și să apreciezi cât ești de frumos.
Dar sufletul tău vede bine. Ascultă-l. Ceea ce a creat Dumnezeu este unic, prețios, ingenios, unitar, complex. Așa ești și tu. Ești frumos pur și simplu. Ești creat de Dumnezeu.
Mă bucur că exiști!
