Există etape în care creșterea este spectaculoasă, progresele sunt vizibile, le vezi tu, le observă și alții. Un nou-născut se schimbă de la o zi la alta. Dar sunt și perioade în care ai sentimentul că bați pasul pe loc. Aceleași greșeli, aceleași dispute, aceleași temeri, aceleași rugăciuni. Cum măsori creșterea? După ce indicatori ar trebui să o verifici? Există ceva ce poți face ca să o favorizezi?
Dintre toate plantele, bambusul este planta care crește cel mai rapid. Știi ce este curios? În primii 5 ani după ce se plantează sămânța, la suprafață nu se întâmplă nimic. Uzi planta un an, al doilea, al treilea, al cincilea, fără ca nimic să se schimbe. Totul se dezvoltă sub pământ. Abia după al cincilea an, bambusul chinezesc străpunge solul și crește chiar și cu un metru pe zi, până ce ajunge la înălțimea de 25 de metri.
Atunci când ai sentimentul că nu se întâmplă nimic, continuă să uzi sămânța credinței. Citește Scriptura, continuă să te rogi, fii consecvent în slujire, chiar dacă nu vezi rezultatele credinței tale. Biblia vorbește despre ”omul dinlăuntru”, omul ascuns care crește, se transformă. Rugăciunea te schimbă pe tine, nu pe Dumnezeu, așteptarea cu răbdare îți dezvoltă caracterul.
Bambusul este numit și arborele de fier. Un arbore care crește atât de rapid, pornește atât de lent. Atunci când ești consecvent, crești. Atunci când te hrănești din Cuvânt în interiorul tău se activează resorturi tainice. ”Credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). În timp ce auzi Cuvintele Vieții au loc procese complexe, nevăzute cu ochiul deocamdată, dar ale căror rezultate vor fi puternice și de durată. Perioadele de așteptare te vor face, precum bambusul – drept, cu tărie de fier, a cărui ”înaintare va fi văzută de toți” (2 Timotei 4:15).