Tu ai munții tăi pe care trebuie să îi urci și să îi cobori. Munți nu doar exteriori, măsurați în obiective concrete pe care îți propui să le atingi, ci munți interiori, etape care presupun efort interior, durere și asumarea ei. Aș vrea să știi că ascensiunea este măsura ta – efortul tău, rezistența ta la durere, maturitatea ta, cine ai devenit tu.
Atunci când escaladezi muntele, știi că urcarea unei culmi presupune și coborârea ei. Uneori, urci o culme, cu coborârea în minte. Te întrebi, cum te vei da jos de aici? La început destinația este doar în mintea ta, imaginea provocării, a locului în care vrei să ajungi și asta te motivează suficient ca să înduri durerea urcușului și promisiunea coborâșului. S-ar putea ca atunci când ai ajuns unde ți-ai propus, să fie ceață și să nu vezi nimic din ce ai anticipat, totuși, faptul că ai ajuns acolo unde ți-ai propus, este o recompensă în sine.
Obiectivele tale pot fi foarte concrete: să te rogi consecvent, să citești mai mult, să faci sport, să te implici în biserică, să renunți la obiceiuri toxice, să îți faci prieteni adevărați. În mintea ta, ai imaginea nivelului pe care vrei să îl atingi. Uneori atingi aceste obiective și tot nu ai sentimentul că ai realizat ceva important. Principalul beneficiu este mai mult decât împlinirea obiectivului, este cine devii tu pe parcursul traseului. Efortul crește rezistența ta, lupta te antrenează, totul te ajută să fii mai focalizat pe ceea ce contează cu adevărat. Vei fi altul.
Apostolul Pavel spune: „alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1Corinteni 9:26,27).
Efortul tău nu este zadarnic. Hristos îți zidește interiorul și promite o inimă restaurată pe deplin.
Mă bucur că exiști!
