Când Dumnezeu dăruiește, o face împărătește

Acasă ›› Miracole ›› Când Dumnezeu dăruiește, o face împărătește

12 ianuarie 2023

Steinhart spunea că Dumnezeu este boier, pe când diavolul este contabil. Când Dumnezeu dă, o face cu generozitate, când iartă, iartă deplin. Ideea aceasta a unei generozități extravagante, a unei iertări și absolviri uluitoare este firul roșu al caracterului lui Dumnezeu.

Aș vrea să scuturi imaginea falsă pe care ți-a format-o lumea din jurul tău despre Dumnezeu. Liderii acestei lumi conduc prin constrângere și frică. Dumnezeu conduce prin dragoste. Conducătorii lumii sunt acuzați frecvent de lăcomie și abuzuri de putere, Dumnezeu dăruiește, protejează vulnerabilii, invită la relație, bate la ușă, șoptește în inima noastră. Tot ce ai știut despre liderii lumii este răsturnat de singurul care își merită titlul de lider absolut. Puterea Lui este incontestabilă, averea Lui imposibil de numărat (încă nu am reușit să-i numărăm stelele) și în mijlocul acestei abundențe, El dăruiește generos, copleșitor, potrivit cu poziția și averea Lui.

Când te-ai rugat ultima oară conștient de aceste calități ale Lui?

De ce ceri atât de puțin?

Nu te ruga de parcă ai cere împrumut de la o persoană zgârcită, rece, distantă, fără compasiune, cu buget limitat, sau care dă câte ceva, dar celor mai răsăriți. Dumnezeu nu este așa. Dumnezeu este aproape de cel cu inima zdrobită, este apărătorul văduvelor și al orfanilor, al vulnerabilor, al celor care cer ajutor, este plin de compasiune, generos, bun.

Te încurajez să îți reformezi stilul de rugăciune.

Amintește-ți cu Cine stai de vorbă.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.