Ieremia a scris o carte întreagă intitulată Plângeri. A așezat în cuvinte durerea lui și a plâns până nu a mai avut lacrimi. Durerea pe care a experimentat-o a fost atât de adâncă încât ar fi preferat să nu se fi născut. Și tu ai avut momente în care ți-ai fi dorit să nu fi existat? Și eu.
Sunt momente în care nu știi ce să faci cu durerea, cum să faci față realității, nu ai răspunsuri, tot ceea ce știi este că te doare. Numește oricum rana ta: pierdere, eșec, doliu, traumă. Durerea este aceeași. Rănile te învață cum să plângi ceea ce te doare. „Plânsul își are vremea lui” (Eclesiastul 3:4), iar cei care îți spun că trebuie să te oprești din plâns și să îți uiți durerea, nu înțeleg sezonul acesta din viața ta. Isus a plâns – atunci când a murit prietenul Lui, Lazăr, a plâns când s-a frământat în rugăciune în Ghetsimani. Până și Dumnezeu plânge, pentru că plânsul este legitim în anumite sezoane din viața ta și în același timp este vindecător. Lacrimile tale sunt rugăciuni. Nu pot fi falsificate și nici nu trebuie împiedicate pentru că Dumnezeu le înțelege, le numără așa cum spunea David „Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta?” ( Psalmul 56:8), le șterge și înlocuiește emoția care le generează. El schimbă întristarea în bucurie: „Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale și m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ți cânte și să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!” (Psalmul 30:11-12).
În liniștea lacrimilor tale, găsește puterea să crezi că Domnul va schimba motivul lacrimilor tale și le va transforma în lacrimi de bucurie și eliberare.
Mă bucur că exiști!
