Nu întotdeauna înțelegi corect ușile închise, de aceea am să te duc într-o secvență din Evanghelii în care Isus vindecă un lepros. Un om disperat strigă din toată inima: „Dacă vrei, poți să mă curățești!” (Marcu 1:40). Și Isus vrea și poate. Minunea se întâmplă, iar leprosul trăiește șansa unui nou început. Din izolare, teamă, boală, moarte este azvârlit dintr-o dată în iureșul vieții. În sfârșit se poate reîntoarce în comunitate, în sfârșit nu va mai fi singur și izolat. Dar Isus are o cerință: să nu spună nimănui nimic. Paradoxal, o asemenea minune să nu o trâmbițezi. Îndrăcitului din Gadara, după ce l-a eliberat îl trimită să spună tuturor, dar aici, vrea exact opusul. Leprosul vindecat s-a dus și a spus în gura mare minunea pe care a trăit-o. Ai putea spune că a făcut un lucru minunat, a atribuit minunea lui Hristos și l-a vestit tuturor. Oare nu trebuie să vestim noi minunile Domnului? Doar că aici, Domnul i-a cerut să nu o facă și în câteva momente înțelegem și de ce: „Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească și să spună în gura mare lucrul acesta, așa că Isus nu mai putea să intre pe față în nicio cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El din toate părțile.” (Marcu 1:45). Toate ușile de vestire s-au închis pentru Hristos din cauza neascultării unui om, care în bucuria lui, cu intenții bune, nu ne îndoim, face ceea i se cere explicit să nu facă.
Ce te-a chemat pe tine Dumnezeu să faci? Nu schimba chemarea, direcția dacă nu ți s-a cerut să o faci. Nu te opri din rugăciune, din cântare, din slujire, dacă Dumnezeu ți-a cerut să faci slujba asta. Uneori ușile se închid pentru că în loc să mergi în direcția pe care ai primit-o, te lași descurajat de alții, de împrejurări, de propriile emoții și de oboseală.
Astăzi te încurajez să continui. Fă ceea ce ai fost chemat să faci, nu obosi, nu încetini, nu fă altceva, ascultarea ta deschide fronturi noi, pentru ca Dumnezeu să lucreze dincolo de imaginația ta.
Mă bucur că exiști!
