Fiecare dintre noi a experimentat, măcar o dată în viață sentimentul acesta. Au fost prieteni care au uitat de tine, când ai avut cea mai mare nevoie de ei. Sau, uneori persoane foarte apropiate, oameni pe care ai contat au plecat. Poate că e un partener de viață, care chiar dacă a rămas lângă tine, este absent demult. Poate că a fost tatăl tău care a plecat când încă mai aveai aveai nevoie de un părinte. Durerea te face să te izolezi și mai mult și să nu mai ai încredere în nimeni.
Isus a experimentat acest sentiment dureros. El a fost „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă” (Isaia 53:3). Unul dintre psalmii mesianici spune: „Ai îndepărtat de la mine pe toți prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis și nu pot să ies” (Psalmul 88:8). Chiar dacă avem senzația că în seara când Hristos a fost judecat, se gândea la alte lucruri, adevărul este că toți L-au abandonat și lucrul acesta a fost extrem de dureros. Toți au fugit și L-au lăsat. Cei care au văzut minunile, schimbarea la față, învierile din morți, în momentul arestării lui Isus, s-au făcut nevăzuți. Isus știe ce simți când oamenii în care ai investit pleacă.
Rănile acestea au fost și pe inima Lui, tocmai de aceea îți reamintește că El a suferit ca tu să poți fi eliberat și vindecat. Prin rănile Lui ești vindecat. Lasă ca dragostea Lui să topească amărăciunea și dezamăgirea ta și primește vindecarea prin rănile Lui.
Mă bucur că exiști!
