Există un motor interior pentru o persoană care a fost adânc rănită și a crescut privată de iubire și protecție: să demonstreze că poate. Va munci mult, din greu, va construi cu mâinile ei ceva care să arate că este capabilă, că este demnă de a fi respectată și iubită.
În spatele muncii asidue nu este lăcomia și nici dorința de a ajunge puternică, ci dorința de a demonstra celor care au rănit-o în trecut, chiar dacă aceștia nu mai sunt, că este demnă de a fi iubită.
Lea, soția neiubită a lui Iacov, dar fertilă și dedicată, spera că statutul ei de mamă îi va aduce iubirea și aprecierea după care tânjea. Fiecare fiu care se năștea purta această speranță. Sunt atâtea femei care își extrag iubirea și semnificația din statutul de mamă. Dar copiii nu pot să vindece o rană ci te pot ține atât de ocupată încât să nu ai timp să te gândești la ce se întâmplă cu adevărat în trecutul tău.
Nu căuta vindecarea în lucruri care nu te pot vindeca ci doar te țin ocupat și îți hrănesc speranțe deșarte. Lea, trebuie să accepte că a intrat într-un mariaj în care nu a fost dragoste și să își hrănească inima cu Adevărul că Dumnezeu o vede și o aude. Finalul lui Iacov îi restituie soției lui neiubite locul și poziția. Iacov le cere fiilor lui să îl îngroape lângă Lea, soția lui, nu lângă Rahela. Iacov recunoaște prin această ultimă dorință, locul și rolul lui Lea. Dumnezeu este cel care restituie, reabilitează, creditează ceea ce era disprețuit de toți.
Confruntarea cu adevărul te eliberează și este calea prin care poate surveni vindecarea.