Antrenează-ți mintea

Acasă ›› Miracole ›› Antrenează-ți mintea

07 mai 2023

”Cititul este pentru minte ce este gimnastica pentru trup” spunea un scriitor britanic. Ca un mușchi pe care dacă îl antrenezi zilnic, se fortifică, așa este și creierul tău. Mintea ta trebuie expusă constat adevărului, ca să poată să distingă ușor minciuna. Ca să deosebești o bancnotă autentică de una falsă, trebuie să studiezi îndelung autenticul. Adevărul te face liber de capcanele pe care înșelarea ți le țese. 

Apostolul Iacov spune: ”cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1:25). Această aplecare stăruitoare asupra cuvintelor care dau viață, îți antrenează mintea în așa fel încât să poți deosebi ușor adevărul de minciună.

Uneori în mintea ta se strecoară șoapte care îți spun că ești nevrednic de a fi fericit și că niciodată nu vei reuși să ieși din lupta pe care o duci. Uneori în inima ta se cuibărește frica, neliniștea care îți spune că vei rămâne singur și că nu se va alege nimic de tine și viața ta.

Este momentul să deosebești adevărul de minciuna sfruntată. Biblia îți spune că ai fost ales, făcut desăvârșit prin Hristos, că El împlinește în tine ceea ce lipsește, că El este pentru tine neprihănire și perfecțiune, iar eu te invit să parcurgi literă cu literă ceea ce are Dumnezeu de spus despre destinul tău, despre viitorul tău. Ești iubit, acceptat, întregit, vindecat. Ești al Lui.

Cu cât vei stărui mai mult asupra adevărului acesta, vei fi liber de strânsoarea apăsătoare și acuzatoare a celui rău, care îți zgârie inima cu minciunile lui.

Astăzi, te invit să pășești încredințat de aceste lucruri și să îți antrenezi constant mintea cu lucrurile pe care ți le amintește Dumnezeu. Ești al Lui.

Mă bucur că exiști!

Cristina Olariu-autograph-15

Înregistrează-te și îți vom trimite în fiecare dimineață, un e-mail de încurajare numit „Un miracol pe zi”!



Eu sunt...
Bărbat
Femeie

*Prin înregistrare, ești de acord cu Termenii și condițiile Jesus.net și cu Politica de confidențialitate a site-ului.