‘Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori, ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit.’ (Biblia, Psalmul 1:1-3)
Astăzi, vom continua studiul psalmului 1. Mă rog ca pe măsură ce studiem împreună Cuvântul lui Dumnezeu viața ta să fie mai îmbogățită și să vezi schimbări în bine în interiorul tău.
Întotdeauna mă fascinează modul în care pământul negru și amorf poate produce o varietate de roade dintr-o sămânță mică. Atunci când strivesc o căpșună și îi simt aroma, sau când mușc dintr-o piersică zemoasă, mă întreb cum poate pământul simplu să dea roade atât de complexe, păstrate etanș și proaspete în coaja lor, cu minerale benefice, cu gusturi și texturi diferite, toate prevăzute pentru a împlini nevoile noastre.
Psalmul 1 ne compară cu un pom care își aduce roadele la vremea lui.
Condiția ca să aducem roadă este să rămânem conectați la sursă. Pământul rodește dacă așezi sămânța și dacă uzi și hrănești planta. Noi aducem roadă dacă rămânem în Hristos.
Hristos a zis: ‘Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă , căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.’ (Biblia, Ioan 15:5)
Ușor de zis, dar cum să rămânem în El? Biblia vorbește de un efort al minții, de o bătălie pe care trebuie să o purtăm în permanență cu mintea noastră de a ne socoti morți față de păcat, vii pentru Dumnezeu, de a răsturna argumentele care se împotrivesc cunoașterii lui Dumnezeu.
- Petrece timp de calitate cu Dumnezeu – citește Scriptura și lasă textul să-ți vorbească, împărtășește deschis cu El întrebările și frământările tale.
- Amintește-ți Cuvântul Lui cu privire la viața ta și la apartenența ta de Hristos. Ce afirmă El despre tine, despre trecutul și viitorul tău?
- Cere-i Duhului Sfânt să te umple și să inunde fiecare colț din viața ta. Prezența Lui în tine îți garantează victoria.
- Concentrează-ți gândurile asupra Lui – Cine este El cu adevărat? Care sunt valorile și principiile Lui?
- Identifică domeniile din viața ta în care trebuie să faci ajustări ca să te conformezi caracterului Lui. Cere-i ajutor pentru fiecare schimbare.
- Bazează-te pe Cine este El, pe ce îți oferă El, pe resursele Lui, pe promisiunile și harul Lui.
Când rămâi în Hristos și El rămâne în tine, El promite că vei aduce multe roade.
În tine sunt deja roade extraordinare, produse de Duhul Sfânt. Continuă în umblarea ta cu El. Vei fi surprins de abundența vieții în tine.